Ce reprezintă proiectul de lege ”Semaforul alimentelor” și cum îi va ajuta pe români? Cum își vor putea alege cetățenii produse alimentare mai bune pentru sănătatea lor?
Românii vor putea beneficia de un nou proiect de lege. Este vorba despre „Semaforul alimentelor” prin care cetățenii vor putea alege mai ușor alimentele mai bune pentru sănătatea lor. De asemenea, industria agro-alimentară va fi stimulată în a oferi clienților produse care au o calitate nutrițională sporită. Prin acest proiect de lege se prevede introducerea etichetelor Nutri-Score.
Citește și MINISTRUL MUNCII, MARIUS BUDĂI, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ DESPRE PENSII
Etichetarea Nutri-Score mai este denumită și „Semaforul alimentelor”. Românii vor avea ocazia să aleagă mai ușor produsele alimentare mai bune pentru sănătatea lor. Adrian Wiener, deputat USR și medic, a explicat următoarele, potrivit Mediafax.ro: ”Hrana poate fi aliat sau inamic în faţa bolilor cardio-vasculare, a diabetului sau a obezităţii. Iar eticherea Nutri-Score, gratuită şi voluntară, poate fi de un real folos în informarea consumatorului asupra calităţii nutriţionale a produselor alimentare, astfel încât el să aleagă alimentele mai bune pentru sănătatea sa. Introdus în Franţa în anul 2016, sistemul este implementat astăzi în mai multe state europene. În Franţa, după trei ani de implementare, rezultatele erau deosebit de încurajatoare: peste 500 de producători optaseră pentru etichetarea produselor, iar peste 50% dintre francezi declarau că şi-au schimbat în bine cel puţin un obicei alimentar„.
Vor exista cinci culori – de la verde închis (produse cu valoare nutrițională mare) până la portocaliu închis, dar și cinci litere – de la A la E. Măsurătorile se fac per 100 grame sau 100 mililitri de produs. Acest sistem se află în uz în Franța, Germania, Belgia, Spania, Olanda, Elveția, Polonia și Luxemburg.
Vezi și APARE O NOUĂ PENSIE ÎN ROMÂNIA! CINE ŞI CUM POATE BENEFICIA DE EA
Sursă foto: Pixabay